Sambata: un pietroi de la Stonehenge situat in mod misterios in rinichii Floricicai a decis s-o ia la vale. Da, a avut loc, pe cuvant. Nu, nu am poze cu impricinatul. Da’ pe cuvant ca a fost mare. Deosebit de mare si de colturos. Chinurile facerii au durat 2 zile jumatate.

Miercuri: nu, nu 3 ceasuri rele. Doar explozive si nu ceasuri, becuri. Unu. Coafura inca rezista. Pana joi, cand nu coafura, ci un dinte a facut revolutie. Si, bonus, piticii din retea care  (de ceee???) au omorat tot ce putea fi distrus ca echipamente si necesita alerte telefonice. La 2,3,4 sau 5 dimineata. Poate ma plictisesc cand dorm, nu? [dialog imaginar: Costicaaa dormi? Bonjour, France Telecom- Orange.  Da' de ce dormi, Costica? ]

Vineri debuteaza spectaculos, cu o intindere musculara. Care inca tine. Si doare (rau!). Ma misc ca un lup, zbier cam la 5 minute odata, am reinventat yoga, Nadia este numele meu secret. Singurele pozitii din care nu mor de durere sunt unele contorsionate iar deplasarea se face prin rostogolire. Sau auto-propulsie pe baza de urlete (chiar, imi dau astia ceva premiu ca am descoperit o metoda alternativa de combustibil?). Autopropulsie ca autopropulsie, da’ chiar si-ntr-un picior si jumatate paralizata, tot am prajit laptopul. Sambata asta.  Duminica am facut prajituri, dar nu m-am accidentat pe mine. Am accidentat, involuntar si prin inductie matematica, pe alti participanti la traficul din bucatarie.  Teoremele matematice spun ca, daca vorbesti cu cineva si te asculta (cu urechile), nu mai vede (cu ochii) unde pune mana (si avem desert, deget la gratar). De demnostrat legatura logica dintre ochi-urechi si degete-in-tigaie.

Numele meu e dezastru ambulant. Ghinion de nesansa, marti-trei-ceasuri-rele, vineri-13, pisica-neagra, piaza-rea. La alegere, oricare din ele.

Acum bat promitator in taste. Poate reusesc sa dau foc de la distanta la serverul cel nou. Sau asa cum zicea un prieten, ar fi bine sa incetez cu prostiile. Semn rau e doar sa te duci noaptea in padure, in portbagajul unei masini.