La Vama Veche oamenii se apleaca pe latura incognoscibilului aprioric. Pe marginea prapastiei, lasoul lui John se impleteste cu pasarile travestite in socati cu coclender roz.

Ninge umed. Ma bronzez la flacara tigarii in timp ce defechez. Aroma tringhiulara ma cuprinde val-vartej. Produsul defecarii ma priveste cu ochi negri de puf in ochiul meu maro. Ma simt digerat de plante zburatoare din Mezozoicul timpuriu.

Coliba luceste de tristete si somn. Drumul spre cararea apoteotica este ireversibil.

Fratii de betie se arunca de pe doricele coloane. Doar luna mai arunca valuri calde si intepatoare peste asezamantul prozaic.

Noaptea se trezeste brusc dand cu capul in mare. Stau in nas pe un stabilopod si admir miasma paralelipipedica de meduze paroase. La stuf e liniste ancestrala, linistea plictisita.

Cainii viseaza malai. Alegele joaca hora pe corabia milenara a evului trecut.  Vikingii vand peste cald.

Ma trezesc.

Disclaimer: Daca nimic din ceea ce ati citit mai sus nu are absolut niciun sens, atunci puneti mana pe-o carte de Bacovia, si studiati mai ales pe urmatorul geniu neinteles. Si nu fumati, viata e frumoasa asa cum este.