De aproape juma’ de an sunt ochelarista. Da, chestia aia gen “aragaz cu patru ochi”, “fund de sifon”, “jumate de om pe jumate de iepure schiop”, “bicicleta faciala” etc etc- sinonime dragute sunt multe. S-a inteles adica cat de dragi imi sunt, astept cu nerabdare sa se faca mai nasoala treaba ca sa ma pot opera sa scap de ei. Oricum nu de opertiile mele trecute, prezente si viitoare voiam sa scriu, voiam sa scriu despre altceva.

Tot umbland razna pe internetul romanesc, dadui de-o duma. Alta decat asta de aici adica. Limbajul ochelarilor. Ma sa fie!! (pauza de sensibilizare, s-a auzit un poc nasol afara, e al 2lea accident in intersectia de alaturi in ultimele 2 ore, test de logica: daca-s 30 de grade afara nu mai vezi strada si pe ceilalti care circula pe ea?), dupa body language (adica pe intelesul panselutelor, limbajul corpului, ala pe care-l executi cand te deschei un nasture la camasa cand te opreste nenea politistu’ sau ridici fusta mai sus cu 2 degete cand te duci la sefu-n birou ca iar te-a gasit jucand solitaire ca pupaza in loc sa termini excelu’ pe care trebuia sa-l predai acum 3 zile) si tot felu’ de comunicari non verbale a aparut si limbajul ochelarilor.

Bineinteles ca, desi articolul e pe un site pentru masculi (da, exista si Cosmo pentru barbati, in care-s aceleasi sfaturi aiuritoare despre cum sa slabesti in 3 zile 7 kile fara sa-ti trimiti in tufe sanatatea, la modul irevocabil), tot pentru panselute era. Povestea incepea apoteotic, cu o panseluta –bunaciune care s-a indragostit de-un fel de Lache numai pentru ca Lachele in chestiune avea ochelari. Era asa, cumva, sarmant, misterios (oare aia care avusera accident azi aveau ochelari? O preafrumoasa reprezentanta a sexului gingas a facut un crush la modul cel mai fizic cu putinta cu-n Matiz condus de un misterios ochelarist, prea ocupat sa-si aranjeze cele 2 fire de par de pe chelie? Iar o iau pe campii, ochelarii astia…) si ii dadea impresia ca e un superman. Ma sa fie, pe la colturi duamnele respectabile (sau nu) fac cruce cu 7 maini pe la 7 icoane si se jura ca “Aspectul fizic nu conteaza”, da’-n acelasi timp duamna in chestiune in loc sa  il observe pe Lache inainte de-a fi ochelarist (Lache fiind de fapt un profesor, cu un nivel rezonabil de cultura adica), l-a observat dupa ce si-a pus bicicleta pe nas.

Articolul continua apoteotic cu gesturi pe care le faci sau nu in bar. Tot cu ochelarii. Daca rozi ochelarii (Helloooooo! Da aia nu-s alune! Nici chipsuri! In general, scrie pe ei, cand ii cumperi “a nu se manca!”), inseamna (respiratie adanca, moment poetic): “poate te vreau poate nu!”. Adanc. Miscator. Am ramas fara cuvinte. Si normal, imaginatia a inceput sa-mi trimita scenarii cu si despre ochelari. Pe care probabil le voi aplica, intr-un moment oarecare. Sau mai bine nu. Da’ scriu doua aici.

Scenariul nr 1: Vezi un individ. Brad Pitt style. Inalt, muschi, ochi albastri, visu’ unei nopti de vara. El nu te vede (de ce te-ar vedea?). Musti din ochelari. Ochelarii se (normal) rup. Urli. Ti-aduci aminte ca nu mai ai reteta, ca te-au costat salariul pe 2 luni, ca oricum gaseai mai ieftini la piata, si scria si Dior pe ei. Chelnerul te aude. Vine si-ti atrage atentia ca in localul lor tre’ sa te comporti civilizat. Urli si la el. Lumea se strange ca la circ. Tu faci spume. Brad Pitt-ul de mai sus se uita la tine (bingo!). Ba chiar se apropie. Urli si mai tare (de fericire). Brad Pitt e de fapt agent de paza la un supermarket, e obisnuit cu cliente nebune. Iti aplica delicat o scatoalca dupa ceafa. Cazi. Urli (din nou, de data asta de durere). Brad Pitt scuipa scarbit undeva in spate “ratzaledracu de isterice, nici aici nu scap de voi”. Chelnerul te arunca afara.

Scenariul nr 2: Sedinta de mai sus. Tre’ sa explici in maxim 3 fraze care e legatura logica dintre excelul cerut si Solitaire-ul existent. Plangi. Rimelul se intinde. Pe sub ochelari. Sefu’ te priveste calm. “Astept un raspuns”. L-ai da, daca ai sti ce sa raspunzi, dar nu stii. Te stergi la ochi . Pui ochelarii manjiti de rimel (parca era waterproof?) pe biroul bestiei. Lumina se focalizeaza prin fundul de borcan spre pantalonii nefericitului. Bocesti in continuare cu muci, incapabila sa scoti vreun sunet. Legile reflexiei si refractiei lucreaza. Cravata incepe sa fumege. Cu ochii in fenomenul interesant, uiti sa mai plangi. Bestia se holbeaza la tine “te-ai hotarat ce zici?”. Ai vrea sa zici, da’ pantalonul ia foc. Da, fix in locul ala. La randul lui porcul incepe sa urle. Urli si tu de fericire ca nu te mai intreaba nimic. Plasticul pantalonilor arde de-a dreptul (ce interesant, si se lauda ca sunt din material natural), omul da disperat din maini. Dai si tu, si te trezesti imbratisata cu el. De emotie, lovesti ochelarii. Astia cad, lentilele se fac tandari si va ranesc pe amandoi.  Colegii alertati de zgomote dau buzna si va gasesc imbratisati si plini de sange, intr-o atmosfera cu adevarat incendiara. De a 2a zi, toata firma stie ca ti-o tragi cu sefu’ si ca ai inclinatii sado-maso.

Si totul de la o nenorocita de pereche de ochelari.