deva

Asta iti vor spune toti cei pe care ii intrebi daca poti vizita cetatea Devei “pe dinauntru”.  Cetatea este pe deal, se vede aproape din tot orasul (ma rog, se vad schelele care o inconjoara) si beneficiaza de o telecabina moderna, pentru lenesii care nu vor sa urce cu tractiune proprie pana acolo. Da, recunosc, si eu tot cu telecabina am urcat, dar asta numai fiindca asa mi-a fost recomandat atat de gazda, cat si de trecatorii pe care i-am intrebat cum se urca.

Cetatea poate fi vizitata numai “pe dinafara”, adica in interiorul primului zid, in cetatea propriu-zisa nu e voie: “E inchis, ne pare rau”. Nu e inchis pentru ca e tarziu sau pentru ca e joi. E inchis pentru ca asa trebuie sa fie. Pentru ca de ani buni se tot chinuie sa restaureze interiorul si nu au reusit. Au fost oameni care ne-au zis ca tocmai le-au inghetat fondurile: nu mai sunt bani, e criza (Aha, si porcu-care-stranuta zboara! Cate biserici ortodoxe noi au fost facute? Da, bisericile alea cu cupola de (h)aur si cu arhitectura hidoasa. Bani ce puteau finanta lejer restaurarea unor alte biserici, chiar si ortodoxe, dar monumente istorice. Sa inchidem paranteza, ne scuzati)

Istoria cetatii e urmatoarea (citat de pe http://www.ici.ro/romania/ro/turism/mt_deva.html , mai multe nu prea am gasit):

“Cetatea Deva are o datare sigura: anul 1269. Urme mai vechi descoperite in acest loc duc insa firul vietuirii pana in zorii istoriei umane, apoi in perioada statului dac si stapanirii romane. In timpul feudalismului, viata cetatii era legata de numeroasele si grelele munci pe care taranii iobagi trebuiau sa le faca: pastrarea si apararea zidurilor cetatii, saparea santurilor, taierea lemnelor si a hatisurilor s.a. Aceste impovaratoare obligatii au facut ca cetatea sa devina, in decursul veacurilor, tinta multor rascoale. In anul 1784, in timpul rascoalei conduse de Horia, Closca si Crisan, stapanii cetatii au opus rezistenta atacurilor iobagilor si minerilor din Muntii Apuseni. Neinarmati si lipsiti de o buna organizare, rasculatii nu au reusit sa cucereasca cetatea asediata. Siliti sa se retraga, ei au lasat in mana nobililor 86 de prizonieri, carora li s-au taiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate intr-o groapa comuna, in spatele cetatii.[...] O explozie produsa in 1849 in magazia cu praf de pusca a aruncat in aer zidurile cetatii, prefacand totul intr-un morman cu pietre.    ”

E plin de schele, muncitori nu am vazut, nici macar urme de-ale lor (un pet, un salam, ceva). De fapt, pet-uri am vazut, dar pareau de provenienta turistica. Un anunt scris de mana in fonturi ceasca-style ne anunta ca sunt vipere in zona. Nimeni nu le-a vazut, nimeni nu a fost ranit, dar anuntul este. Pe site-ul citat am gasit inclusiv o poezie. Mai multe informatii si detalii am aflat de la localnici. De la cei care “pazesc” cetatea – adica oamenii de la telecabina – nu am obtinut mai mult decat un: “E inchis, ne pare rau!”. Rau le parea doar ca am indraznit sa le intrerupem somnicul de dupa amiaza – seara- vesnicie cu intrebarea noastra: “Se poate vizita interiorul?” – “Nu, e inchis, ne pare rau!”