M-am intors duminica din delegatie (adica sambata trecuta, la 0:10 deci duminica, nush cat e de clar, azi e duminica sau va mai fi inca vreo 40 de minute de fapt e luni. Da e luni. OMG, e luni!).

La dus a fost ok. In afara de faptul ca stewarzii pare ca au tras ceva pe nas (capra care ne-a “servit” pe Buc- Amsterdam era vesela, sarea cu gratia unui hipopotam printre randuri “cofiiiii! cofiiiiii!!!”, da’n rest era relativ normala).

In Schiphol (aeroportu’ de la Olandezi adica, zis pe straineza), unu’ cu barba si mustati ma ia in brate. “Helooooooooooooooooooooouuuuuuu!!!”. Faptul ca port un petic de fusta (normal) nu are de-a face cu exuberanta lui. Ii trantesc (jur ca absolut intamplator, aleator, conform legii numerelor mari samd) un cot in ficat si ii urez politicos (ca-s o duamna!) “Hello to you too!”.

In timp ce omul se indoaie de durere (5 kile de laptop pot cauza neplaceri serioase) imi continui alergatura hop-tzop spre “gate number 10″. De la Amsterdam la Paris- final destination- aia se uitau la noi ca la teroristii cu bomba. Neinteresant. Am ajuns oricum, fara emotii si fara mancare (inainte de a zbura cu KLM, mancati fratilor, iti dau aia sa halesti o lingura de salata, nu mult nici putin da’ cat sa te faca sa lesini de foame si sa visezi la o pizza plina de colesterol).

La intoarcere a fost si mai funny. Paris-Amsterdam s-a lasat cu atacuri de panica: Cadem! aoleu, cadem! Si daca o sa cadem? Ce se intampla daca ne prabusim? Stiu eu sigur ca ne prabusim!!, calmate doar de perspectiva duty-free-urilor din Schiphol (nu, nu vand aia marijuana pe acolo, da’ au tot felu de chestii faine, vai de cardul meu!) si de vecinul-dragut-brunet-plin de muschi care m-a tinut in brate la aterizare. Afurisite atacuri de panica, cum nu apar ele cand nu am vreo fosila pe post de vecin de scaun!

Amsterdam- Balcania a fost horror. Ingrozitor. Veicinii mei au fost Omu-cu-p**la -in-gura si Omu-care-a-pierdut-deodorantul. Ma rog. Balcania ramane Balcania. Papornite, genti, palarii, blugi de talcioc, haine de blana artificiala (nu ca-i ecologica, da-i mai eftina) pe post de bagaj de mana. Bine dracu ca s-a ridicat avionul de la sol. Echipajul era de-a dreptul ingrozit.

Tot de la Paris la Capitala Balcaniei aia mi-au pierdut bagajele. OK, OK- corect,au fost pierdute de istetii de la Air France, din Charles de Gaulle, da’ tot KLM trebuia sa se ocupe de bagaje. Asa ca sorry, da KLM e tapul-ispasitoriu.

Ajunge floricica la Capitala si n-are bagaj. Descoperire facuta dupa 2 ore de astepat in Otopeni. Si se pune pe plans, si da-i si plangi, ca avea in bagaj 10 chei USB (cadou pt angajati), si 2 sticle de vin (cadou pt ea), si foie gras, si un Chanel. Maruntisuri adica. Nu se pun la socoteala si hainele si restu’.
Un amic la care ma plang ma intreaba “auzi, tu minte ai?” (intrebare fara sens, normal ca n-am, el stie foarte bine, dar tot nu se abtine sa intrebe, chiar daca stie raspunsul). “Cum dreacu pui electronice langa vin si parfum?? daca se sparg alea? a? aud?” (blonda plange, nu s-a gandit, de ce-ar gandi?).”Da-l dreacu de chanel, iei unu mai eftin de la Big, te duc eu la o taraba”.
Pana la urma s-a rezolvat cu chanelul. Si cu bagaju, adus duminica noaptea cu un curier.