Zilele astea se fac 3 ani de cand am vaporu’, vaporasa mea draga cu care cica “Rup soselele” (aiurea, eu rup cel mult in ordine aleatoare scanduri, bolovani, plasticele masinii, ba odata am reusit sa sparg si-un far. Nu ma intrebati cum, ca nu pot povesti. Desi daca stau sa ma gandesc, pomii nu au gura sa vorbeasca. Si cred ca e mai bine asa, ca ar fi nasol daca ar spune chiar tot ce vad in noptile de vara, cand motanii canta veseli prin crengile lor iar cainii- minunatii canis bucuresteanus – urla la fel de entuziasti spre cate un colt de luna violeta. )

Prima busitura a luat-o nasol. In fundul unei Dacii papuc. Da’ n-a patit nimic, plasticul ala e rezistent. Nici eu n-am patit nimic, ca am iesit plangand din masina (ma rog, inainte de a fi sofer, eu nu stiam sa plang la comanda. A fost atunci prima data, si a fost atat de artistic, incat Soferozaurul cu Sapca – soferozaur care coborase rosu si furios din masina sa ma ia la bataie, s-a multumit sa ma mangaie afectuos pe umar “taci cu tata, ca n-ai patit nimic, se intampla” (interpertare de Oscar, da?).

A doua a fost dupa 2 zile. Tot 2 zile de permis adica. Floricica se simte un fel de Schumi in fustita deja (sau un Basescu modern, ca doar are vapor nu? ) asa ca pleaca la Bucuresti.
Bucurestiul este o alta tara. Nu numai lipsa legilor, dar in plus strazile sunt populate de animale mici, metalice, bizare. Au vreo 40 de cm inaltime si se hranesc cu masini (prefera de obicei masinile gri, conduse de femei). Traiesc in grupuri pe marginea drumurilor si sunt cunoscute sub denumirea de stalpi de parcare. In general, sunt animale pasnice, dar dau uneori dovada de o violenta extrema.

Cum stiu asta?
Aterizand eu (de fapt vaporul nu aterizeaza, acosteaza) in orasul asta minunat, si speriata ingrozitor de marile bulevarde, ascult de un prieten binevoitor si o iau “pe stradute”. Aici e sens unic, dincolo e polei, ooh Doamne ce fac ca nu am loc sa trec printre masini. Trebuie sa intorc (“intoarcerea din 3 manevre” imi povestea instructorul la scoala, – cine sa-l asculte? Cand erau pedale de apasat, oglinzi de urmarit, volan de tinut in mana si mai erau si niste unii pe strada, fie conducand masini fie trecand pur si simplu) asa ca din amintiri si incet-incet, cu viteza melcului isteric, vaporul se pune de-a curmezisul drumului.

Trosc.
Vaporasa se opreste. Trag. Nimic. Ba mai mult afurisita aluneca – normal, un corp solid are alt coeficient de frecare cand e pe gheata, da’ cine sa isi aduca aminte? Trag, da-i inainte, da-i inapoi (rugam binevoitorii sa se abtina de la comentarii indecente), masini din stanga, masini din dreapta, eu carai cu succes motorul. Tot nu se misca. Cobor.

In bara din spate e infipt un monstru d’asta. Ma pun pe bocit. Imi vine sa ma asez in mijlocul drumului. Aia se uita la mine, eu ma uit la ei. Stalpu’ rade de toti.
Un taximetrist se hotaraste sa ne ajute. El trage, eu trag (o repriza de plans), stalpu’ trage si el. Cu un icnet, vaporu’ scapa din dintii parazitului. Show-ul este aplaudat de vreo 20 de masini oprite (nu in fiecare zi vezi un animal fioros omorat fara mila de o femeie).
Intre timp, nemernicii s-au impanzit peste tot prin Bucuresti. Dar le-am jurat pieire vesnica. Au trecut 6 luni de cand l-am omorat pe ultimul. Am pe constiinta vreo 5. Si numarul va creste. Si eu si Dieselasa avem incredere si formam o echipa buna. Jos cu parazitii!!

Surse din interiorul serviciilor secrete m-au anuntat ca au crescut si prin Israel. Acum 2 zile amica mea Luana imi da mail disperata ca barba-su a bulit masina. Noua. Cica s-a infipt un stalp in usa ei stanga din spate. Contextul este neinteresant si neimportant (“a iesit dintr-o parcare si n-a vazut ca vine cineva din dreapta, asa ca a tras de volan stanga si a intrat un stalp in usa”).

I-am explicat in detaliu procedurile de exterminare. Asa cum o stiu eu, va fi Fara Mila.