Discutia e pornita de amicul FUA si s-a extins ulterior.
Marea majoritate a barbatilor au amintiri – de obicei nostalgice – despre The Big Event. Armata adica.
Patternuri specifice: (pentru nostalgici, rugam sa inceapa sa cante: “Stau in unitate fac taras pe coate /Fac sectoare si planctane pan` la liberare“)

- caporalul “rau” si “incult” care ii alerga de dimineata pana seara (caporal? Intotdeauna exista in povesti un caporal. Cu neuronul meu roz nu pot sa inteleg prezenta acestui bau-bau perpetuu, la orice om intre 19 si 95 de ani care a trecut prin experienta hainelor verzi sau dupa caz, albastre). Sa-l consideram “personajul negativ”, chintesenta raului

- plantoanele de noapte, exercitiile, cazarma. Pai pardon, da’ ce ar putea fi armata? O adunatura de fetite in fuste de balet? Cu papucei (ma repet) roz in picioare? Eventual cu un pampon pufos in varf (asta-i apartine lui Andrei). Asta e cadrul de desfasurare.

- secretili’ de stat. Intotdeauna, au facut ceva secret. Foarte secret, ultra secret, care nu poate fi spus (ma rog, dupa 4-5-6 beri “secretul” devine secretul lui Polichinelle) si obligatoriu, ingrozitor de periculos. In foarte multe cazuri (nu generalizez, ca n-am facut armata si nici intentii nu am), chestiile alea strict-secrete-mega- periculoase s-au redus la culesul porumbului si datul cu sapa. E foarte adevarat ca in multe situatii nasoale, armata a trebuit sa intervina in cazuri extreme – revolte (se stie care-s alea de pe vremea comunismului), inundatii – si vedem si azi la TV oameni revoltati, aruncandu-se in bratele unor soldati de varsta propriilor lor copii sau cerandu-le sa le care porcu’n spate. Asta intr-adevar nu mai e de ras. Dar ca orice situatie extrema, are o probabilitate redusa sa se intample. Pe romaneste, un fel de intriga combinata cu desfasurarea actiunii.

- Armele. Orice Gigel care a tinut o arma in mana si a facut exercitii de tragere se simte brusc un fel de SuperBatman, cu puteri supranaturale si va povesti de 50 de ori cum a fost in noaptea aia cand, pazind porumbu’ (ce scriam eu mai sus??)a auzit un zgomot si asa de tare s-a speriat cu santinela cealalta, incat era sa se sinucida. Ceea ce arata doar ca armele ajung pe mana unor incompetenti insuficient testati, care daca si-ar zbura creierii din dotare nu ar fi foarte mare paguba. Problema e cand atenteaza la creierii celor din jur…. Asta-i un fel de punct culminant cu personajul colectiv

Unde voiam sa ajung, inainte de a ma apuca sa bat pas de defilare prin casa: armata, ca si o gramada de alte lucruri, are /avea un rol social bine definit. Ea controleaza foarte bine agresivitatea masculina/ agresivitatea umana, folosind-o in scopul declarat de “aparare a tarii” dar mai concret, pentru testarea limitelor indivizilor. Razboaie nu au mai fost de mult, sau daca au fost- cei care s-au dus acolo au fost strict voluntari.
Armata a fost –si probabil ca este- pentru cei care inca prefera sa-si satisfaca stagiul militar – testul extrem de anduranta, punctul de referinta asa cum pentru femei este nasterea naturala.

Probabil, fara ele, existenta umana ar fi – de fapt este- mai saraca cu un reper. Citeam mai de mult “1984” (tot mr FUA a facut un colaj foarte interesant ca o paralela intre realitatea stramba a lui Orwell si realitatea cotidiana) si am ramas frapata de psihologia multimilor prezentata in carte. Oamenii au nevoie sa marsaluiasca, sa dea din steaguri, sa urle, sa racneasca. Si mai ales sa-si aduca aminte de asta.

Despre ce isi vor aduce aminte in viitor?