“To the future or to the past, to a time when thought is free, from the land of Balcania – greetings.” (un fel de Orwell. Reloaded)

ce pot sa zic? Au fost alegeri. Nu, n-am votat (multumesc de intrebare). Nu ma preocupa politica- ma preocupa infinit mai putin decat evolutia SC NONAME S.A la Bursa din Sibiu.

Ma revolta toata mascarada electorala. Noi o sa facem, noi o sa dregem, noi o sa…. ei n-o sa. E criza, asta e realitatea. Cea mai adanca criza economica de la 1929 incoace. Chelului ii trebuie tichie de margaritar, Rromaniei ii trebuie alegeri noi, votanti multi, pomeni electorale.

Da, m-am enervat. Fac pe dracu-n patru sa-mi platesc (LEGAL) impozitele mele si ale angajatilor mei. Cand ar fi infinit mai simplu sa da banu-n plic sau in sacosa si sa ma doara fix in spate. Totusi, blestemata de constiinta (desi nu sufar de patriotita cronica, nici macar acuta cel mult incipienta) nu ma lasa sa fac mizerii.

Administratia financiara suna. Vrea bani – ca au nevoie. Ce daca sunt jdemii de firme care au impozitele neplatite? Eu sunt infractorul sef. ITM se da cu curu’ de pamant. Ce daca mareata suma care le era datorata avea scadenta peste 3 zile. Neah, e mai funny sa faci pe nebunul.

Eu, eu cu cine votez? Ca mine sunt zeci. Zeci, sute, mii de anonimi – asa numitele IMMuri care fac pe dracu in 12 sa plateasca taxe la timp, sa faca ceva (orice, cat de mic, strop cu strop se aduna marea) si care-s cele mai alergate si oropsite.

Ii pasa cuiva ca decartez zeci si mii de lei noi lunar? Evident ca nu. Tot la stadiul de vaca de muls am ramas.

Suntem in criza? Normal, mai punem o taxa – ca doar idiotii platesc.

As vrea sa le pot da mai mult oamenilor care muncesc pentru mine.
As vrea sa ii pot scuti de umilinta spagilor prin spitale pe ei, aia care stau si 10h/zi si care-si fac datoria.
As vrea sa le pot spune ca dupa o viata in care si-au rupt creierii si au cotizat la buget, nu vor fi uitati intr-un colt. Si as mai vrea ca viata pe care o duc sa fie pe masura efortului pe care ei il depun. Am niste oameni extraordinari, si in fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu pentru ei.

Ce pot sa mai zic? La multi ani Rromania. Sau Balcania. Cu tot ce a mai ramas din tine. Si la multi ani tuturor oamenilor minunati care au ramas inca aici si care au curajul, inca, sa creada in tine!

p.s: un foarte drag prieten intenetic (si indraznesc sa cred ca nu numai internetic) ma intreba mai deunazi cum reusesc sa rezist. e al dracului de greu. imi vine sa dau foc la tot ce e in jur si sa plec. da’ numai cateodata