De data asta, dar numai de data asta (pana acum!) zborul de dus a fost lin.
Am avut bafta gigantica sa am 3 fatuci pupaza-style intai la bilete, in fata mea (uighi uighi uighi mergem in Franta. Fathaaaa ce moaca am in pasaport! da tu ce moaca ai! aoleu fathaaaa – fraze repetate in nestire, papagaliceste- sau pupazeste? de vreo 7-10 ori cat am stat in spatele lor). Dupa aia tot peste stol am dat cand steam in sala de asteptare. Si am aflat itinerarul lor de calatorie. Au multe castelashe de vazut. Si niste muzeiutze dragutze (Doamne, da-mi rabdare sa pot sa rezist. Ca daca cer putere si-mi dai, le bat de le las late).

Cum pastele ma-sii sa zici castelashe? Da’ muzeiute? Aflu ulterior povestea in rezumat a vietii lor amoroase. Si cand le-a venit ultima data. Si cat le-a tinut (da’ chiar, tre’ sa stie tot aeroportul marca voastra preferata de tampoane??). S-ar hlizi si la mine, dar n-am uitat sa pun in bagajul de mana un ruj misto si privirea nr 475 “N-am umorul la mine, back off!”. Folosesc una din ele. Ma lasa. Doamne ajuta!
La duty free (de ceeee a lasat dumnezeu magazinele in calea mea? de ceee????) o babornita mi se arunca in fata. Ca ea era acolo da’ se mai uita la ceva. Bine. Da nici baba-cloanta nr 2 nu se lasa. Ea era dupa doamna (adica baba nr 1. Da’ eu ce sunt? a? aud? nu o duamna??) dar s-a dus sa isi ia bani ca nu a stiut ca se plateste in euro. Ii urez cele bune in gand. Si vanzatoarea, ca nu are carte de imbarcare. Deci nu poate sa o lase sa cumpere. Da’ poate vrea doamna sa o ia pe cartea ei. Nu, ca shtima- apelor -senila a auzit ea ca nu ar fi bine sa faci masinatiuni d’astea. Asa ca muma-ielelor sa faca bine sa se duca sa-si ia cartea ei.

Da’ poate vrea duamna sa ma ajute?
Brusc, Ileana-Cosanzeana pensionara a decis ca si tineretul e bun la ceva. Recurg iar la 475. Dar perspectiva unui machiaj care se descompune odata cu posesoarea care plange cu spume e chiar mai putin apetisanta decat a pupezelor-pokemon asa ca mi se face (ooo doamne! mie! mie!!!) mila. Dau cartea mea.
Da’ de cumparat ce mi-am cumparat? Da nu pot sa-l desfac? Nu. Da’ ce e ala? E. Da nu vrea stimata domnisoara o bomboana? Ete ca stimata domisoara nu vrea sa bage chestii dubioase in gura. 475. Ok, gata, la revedere.

Imbarcare. Cardul vesel tot in spatele meu. Reusesc totusi sa dorm.
La aterizare pupezele se pun pe chirait. Ca-s microbiste. Si cum in avion au avut telefoanele inchise, cand le-au deschis au inceput sa curga semeseurile. unu zerooooo!!!! tzupaie una infoiat. Doi zeroo! [plansete patriotice. Hora.]. Doi unu. Las ca-i bine, se tot consoleaza pupaza-hamster, in timp ce pupaza-trendy a intepenit intr-o pozitie de Vogue. Na ca-i doi doi. Chiar nu conteaza.
*************
Hotel/dupa o noapte
Imi astept colegul sa mergem sa lucram (fuck, e duminica. Oamenii normali nu lucreaza duminica. Cine-a zis ca-s normala?). Privesc receptia. Hotelul are ca motiv “macul”. Totul e brodat cu maci, mocheta are imprimeu cu maci, pe cani sunt desenati maci. Ma simt ca un drogat pe o plantatie, pulsand si eu in somnul lor bizar.
Dupa o noapte scuturata de cosmaruri, aproape adorm in fotoliu in hol. Sa-i dea Dumnezeu sanatate la ala de facu reteaua aia free wireless. Si tot el sa-i dea si vreo doo peste fund, ca acum nu mai merge. Totusi, reusesc sa lucrez.
In linistea din hol- sparta doar de vocile de la receptie, se aude sonor…. nu. Nu un cocos care canta. Nici o manea. Nici macar vreo trompeta pe vreun ritm de jazz. Neeaaah. Doi negri vecini de fotoliu cu mine dorm. N-ar fi nimic daca dorm. Da’ sforaie. Ala slab incepe “uuuuuuuuuu rrrrrr” – colegul continua “rgh rgh rghhhhhhhhh “. Ma umfla rasul. Ce-as dormi si eu! Parca nu asa sonor.
Un angajat al hotelului trece si-mi zambeste. “uuuuuuuuuuuu rrrrrr”. “rgh rgh rghhhhh”. Ma apuca iar rasul. Si pe el. Mai vine unul, alarmat de hohotele isterice de ras si de grohaituri. Ajunge, aluneca, se uita- eu ma hlizesc, colegul lui se sufoca de ras. Negrii sforaie ca trenu-n gara. Ba chiar mormaie un pic deranjati, nu ne e rusine ca facem galagie cand ei dorm? Eeeee!!!

Printre uuuuuu si rhhhgggggg incerc sa-mi continui baza de date. Un telefon suna. Da, sigur. Da, suntem la hotel. Da, in hol! Negrii s-au trezit si se uita curiosi stanga dreapta. Am adormit? Cu gura pana la urechi zic da, un pic. Aoleu. Las ca nu-i nimic, nu-s hoti in hotel. Bine ca nu sforaim! concluzioneaza amandoi fericiti. Ca altfel ne faceam de rusine pe aici!
Rad. Cad de pe fotoliu. Laptopul peste mine. Vine si fotoliul, ca poate ma plictisesc singura pe podea. Si iar rad. De data asta, de mine. Sa-mi fie invatatura de minte, sa nu mai fac misto de altii.
Macii ma aproba in tacere de pe pereti.