Budapest Airport. Reloaded.
Stam in avion.  Si stam. Ar fi trebuit sa plecam de 0 ora deja. Na, ca nu am plecat. Unora le dispar bagajele prin aeroporturi, noi avem cu unul in plus. Cica e checked in Romania. Si dracu stie unde a ajuns. Ma rog, daca nu e vreo bomba prin el. Ceea ce nu ar fi chiar imposibil, desi teorismul si mamaliga nu au fost niciodata foarte buni prieteni (sau au fost?), un bum-bum dintr-o valiza visinie (au gasit-o intre timp, dar nu-s siguri ca e aia, mai verifica odata!) desi e destul de improbabil nu e imposibil. Ar fi putut fi una de rafie cum am mai vazut prin aeroporturi, sau o punga de Carrefour sigilata cu scoci si continand o bomba biologica cu sosete si galosi. Dar asta pare decenta, macar daca explodeaza (or detona-o?), sper sa nu vad kilotzi tetra si izmene zburand din ea. Cer prea mult.

In stanga si in dreapta am doi americani disperati, au zboruri mai departe din Paris. Si s-ar putea sa le piarda.
Stewardezele ne privesc zambind foarte profi “Voulez vous quelque chose a boire madame?” vreau pe dracu, vreau sa fac un dus, sunt pe drum de 7 ore, am sunat familia mai devreme sa anunt ca nu am plecat (sper ca nu a crescut cu 200% adrenalina, desi e clar ca daca sun inseamna ca-s in viata, nu?), am anuntat in Franta ca nu am plecat. Barbarii aia joaca fotbal cu valizele (of, frumoasa mea valiza crem, pantofii mei, uscatorul de par, crema….da’ daca bagam in bagaje o sticla de palinca sau de vin, cum aveam intentia? ), “it can take from 2 to 20 minutes” zice the security chief. Si iar trece stewardeza. Da chiar nu vreau sa beau nimic?

Pe randul din stanga e o familie. Tanara. Cu un copil (daca scriu plod, e mai buna descrierea). Ala mic se joaca. I-au dat astia o jucarica gonflabila, ceva macheta de avion. S-a plictisit. Tataaaa da mai vreau suc de portocale! Tacsu’ “taci ma!”. Plodul cheama stewardeza- asa cum a vazut el la tv, cand ma-sa si tac-su au considerat oportun sa-l lase. Apasa pe buton. Tzup-tzop, voulez vous boir quelque chose? Tataaaaaaaaaaaa suc! vreau suc!
In linistea din avion s-a auzit scurt. Jap! scurt, peste fata. Sucu ma-tii!

Vezi ca-i lasi fara dinti! de pe scaunul de alaturi, mama, cu un ton sictirit, isi admira odrasla care urla cu muci. Nimeni nu reactioneaza. nici macar madame voulez vous… asta, boir, ca eram cu gandu’ la alte alea, tot uitandu-ma la vecinu’ de scaun.
Concluzie? Daca lasati copiii la tv, raman fara dinti. Logic nu?

Decolam. Inchidetz calculatoru. Voulez vous sa inchideti dracu telefonu ala. Inchid madam, ho, ca nu imi mai ia decat 30 de secunde sa dau ultimul mesaj, timp in care ai putea verifica familia Jap-in-dinti sa vezi ca plodu’ e fara centura si tac-su e rasturnat pe scaun.

Vecinu’ ala misto imi arata Praga. Ma pocneste somnul. As dormi. Parca nici nu ma deranjeaza foarte tare daca s-ar intampla ca data trecuta, cand m-am trezit in bratele vecinului de scaun la destinatie.
Mancam. Aceeasi mancare scarboasa, sandwich cu margarina si ceva sunca junk. Plus napolitana cu ciocolata.
Vecinu scuipa sau vomita ceva negru in liniste in pahar. Minunatele aventuri de calatorie…. ce dracu mai gasesc la destinatie? broaste? lilieci? crocodili?