Ultima calatorie la Paris (adica nu ultima ca mai vreau sa ajung) a fost foaarte interesanta.
Avionul e la 7 dimineata – mi se pare extrem de clar ca aia care au hotarat ca “avionul Floricicai trebe sa plece la 7″ sau ma rog “Floricica trebuie sa se imbarce in avion la 7″- ca inca nu m-am hotarat care e mai dureroasa, n-au nici un pic de suflet.

Una peste alta, trezitul la 4 e dureros atunci cand te-ai bagat “la somn” (ca de adormit mai dureaza un pic) cu 3 ore inainte. Unde e dusul, stai ca nu gasesc pantofii, biletul de avion e in poseta, da’ poseta unde e aruncata? (langa pantofi, dupa un milion de verificari ca pantofii si poseta se potrivesc)… gata, plec ca pleaca avionul fara mine.

Urc in avion (yeah, nu l-am pierdut desi era cat pe ce…), ma asez, “Bine ati venit la bordul aeronavei noastre…” si se rupe firul.
Ma bate cineva peste maini. Rau de tot, cu un batz. Ma trezesc cu degetele inclestate. Mainile sunt umflate si ma dor. Cu efortul ala dureros cu care te smulgi din cosmaruri, ma trezesc. Nu ma bate nimeni dar degetele sunt tot umflate.

Si…. dorm ca o panseluta in bratele protectoare ale vecinului de scaun, sub privirile indulgente ale fufelor din avion. Ma uit la el frumos , el la fel de frumos la mine- ca vorba aia, ne-am trezit ca doi porumbei in acelasi timp. Pana sa-mi dau seama unde-cu cine- cum sunt si de ce, un marait urat imi urca fara voie in gat “cine dracu esti? Ce caut eu la tine in brate? a? porcule!” Ala se uita inca aerian la mine, io iar la el “mrrrrrrr!!!!”, omu’ se inroseste si se ascunde in capatul celalalt de scaun.

Trasneste a Dior (fuuuuuuuck, e parfumu’ cu care m-am dat eu de dimineata, s-a dus de la mine pe sacoul lui), are si o urma frumoasa (cum altfel?) de floricica-adormita pe umar. S-a dus de suflet costumul lui, e plin de cute si mi se pare ca se duce in delegatie ca si mine. Ca e la fel de aerian, adormit si cu laptop-cu-rapoarte dupa el. Ma uit cu atentie, parca vad si o urma de gloss/ruj pe maneca. Da-l dracu, cine l-a pus sa se suie langa mine in avion? ce, el nu stia ca-s blonda? Sa-l vad acum cum explica unde se duce ca el NU foloseste Miss Dior Cherie (nici eu, da’ e politic parfumul, asa ca imi place, nu-mi place, tre’ sa termin sticla), nici nu-si da cu ruj pe maneci si… ce-o mai fi ramas pe-acolo.

Sper totusi ca nu se ducea la nevasta acasa, ca ar fi cel putin ciudat sa explice “stiii… iubita… am adormit si… m-am trezit cu una in brate! ” (jap!). De fapt ce-mi pasa mie?

Avionul aterizeaza, imi trag inca un strat de zambet pe fata si cobor. In fond, am niste clienti de vazut. Probabil si amaratu’, dar deja mi-a iesit din cap. Am treaba. Foarte multa treaba