Cum fusera sarbatorile (miel fericit tuturor! ma rog, happy iepuroi), trupa (turma) si-a facut de cap. In caz ca uitasem ce figuri avem acasa.
Minou s-a gandit ca nu ne-a cadosit de mult cu ceva. Si ne-a adus cadou. Raie – tot d’aia de te scarpini chiar si tu ca om cand vezi fiara care (chhhhhhhh!!!! nu vrea pastileeee) vine nevinovata si ti se aseaza in brate. Acuma e drept ca nu mai e o tragedie, ca raie am mai avut, stim cum se trateaza, stim masurile de prevenire a raspandirii infectiei la restul de patrupede. Inca nu stim tratamentul pentru oameni, sunt sigura ca daca se va intampla (sau cand, ca tot 4 litere are) vom gasi noi o solutie (Amitraz se numeste solutia, si se dizolva cu apa, na ca am si gasit!)…
Bolile de piele dau si crize de identitate, inca nu a descoperit nici un medic asta, dar … nu e timpul pierdut. In analele medicinei verterinare, sectiunea “Motani confuzi” trebuie marcat ca atunci cand umbli noaptea pe strada, nu-ti mai cunosti numele. Trec stapanii pe langa tine, tu, motan raios, te furisezi incet spre un acoperis ca sa canti la stele, oamenii aia striga “Minou” – Minou? parca suna cunoscut. Cine dracu’ e Minou? Si de ce ma fugaresc oamenii aia? ce vor de la mine? Cine e Minou? Ce caut pe strada? Un gard. Un gard caut?

Si noaptea trece- cu Minou in cautarea identitatii, cu Bandi care expluca plin de importanta ca “lasa dracului cainii aia in pace, eu vreau smantana”, cu cainii pe care-i lasi dracului in pace sa roada cate o bucata uscata de paine, in public, ca sa arate ce vai-mama-lor-sunt, in timp ce mancarea adevarata zace in castroane, cu Fredi-catelus-schiop (daca iti da dumnezeu labe, de ce sa nu dai cu ele in cuie?) si cu Tasha indragostita de Tasha, privindu-l suspinand in ochi in timp ce Tasha maraie la ea …. si iar cu Minou care explica pe motaneasca ca nu, urechea nu e a noastra sa facem noi ce vrem cu ea.