Cica e post.
Asa zice la catastif. Adica, nu mai bagam in noi carne, oo, lapte, branza si tot felu’ de chestii placute gatitului (na, fiecare cu viciul lui). Trebuie sa stam cu dieta vegan-vegetariana in fatza, sa iertam si sa fim mai buni, sa facem 5 rugaciuni pe zi (asta la nivel macar declarativ ca in fapt, sa fim seriosi, n-am remarcat scaderea drastica a criminalitatii din cauze de ding-dong, ora de facut matanii si nici efluvii internetice roz, ba mint, p’astea le-am vazut si sincer, mi-au intors rau stomacul).

N-as avea nimic cu nimeni, sunt oameni care isi traiesc in mod decent credinta, fara a incerca sa o bage pe gat nimanui (si-i respect enorm pentru asta), daca n-ar fi cei care practica cu smerenie (eu as schimba in fatarnicie cuvantul) Religia Pumnului.
E interesanta religia asta a pumnului.

Pe de o parte, Doamne Doamne e un fel de matroana de bloc, grasa, in capod, care sta si pandeste pe gaura cheii sau vizor ce face vecinul de scara. Din cand in cand, iese in fata blocului si mananca seminte. Ar fi foarte civilizat si de bun simt sa socializezi cu ea. Ai gandit rau? Pac, la comitetul de bloc cu tine. Ai facut vreo prostie? Ai dat de dracu (pardon de expresie), ti-a crescut lista la intretinere. Comentezi? Eeeee ele (sau ma rog, ea) stie mai bine ca tine cata apa ai consumat, si cata caldura, si de ce, si cum, si cine a venit in vizita la tine si mai ales cat a stat si cat n-a stat.

Pe de alta, religia pumnului e ingrozitor de comoda- e ok sa mazgalesti peretii blocului si sa scrii “Hai Dinamo” pe ei (sau ma rog, “Gigel ie prost”, “Getuta plus Gigel egal love”), participand la sedinta de locatari, e in regula, e dovedit stiintific,mazgaleala de pe pereti dispare iar fapta iti e ieratata. Sa te fereasca … oricine-o putea in schimb daca nu ai tras apa la baie si nu ai fost la sedinta. Puscaria si oprobiul public te mananca.

Obligatoriu, in perioadele de post tre’ sa treci prin faze de genul autocritica. Nu mai consumi atata apa calda (de ce?), nu mai lasi catelu’ sa faca pipi in lift.

As mai scrie, dar am obosit.
Am 17 metri cubi de apa calda de platit, prilej pentru doua cucoane grase sa se minuneze cu voce tare in fata listei de intretinere si sa sara ca arse cand m-au vazut intrand.
Aceleasi doua cucoane pe cre le-am vazut cu ochii in pamant, cu o ora mai devreme, ducandu-se la biserica de peste drum. Crezand in dumnezeii lor asemeni propriilor reflexii in oglinda, in timp ce fac o tocanitza si asculta pe geam ce vorbesc vecinii de la doi.