Am fost la doctor. Nu mai scriu de ce ca e deja plictisitor. Da’ ma tot duc. Sa-mi bag picioru, e cea mai tare infuzie de viata reala pe care am primit-o in ultimul timp. Ce probleme existentiale? ce livrari? ce ore tazii in fata ecranului? neah, lumea reala misuna (da, misuna!) prin alte parti. corect ar fi sa zic ca colcaie, nu ca misuna, da’i iert azi ca am ras ca o isterica de-am intrat in cabinet cu gura pana la urechi (“ce vesela e domnisoara azi la cosult” a remarcat doctora, iar eu i-am raspuns in gand entuziast -”ba p-a mamii dvs” stiind ce ma asteapta). boooooon. deci fauna zilei de azi e un mosh nebun. nebun frate, eu sunt exemplar clasic de normalitate pe langa el.
mosu’ are o obsesie. gloantele. cat mai multe. presupun ca-i veteran de razboi ceva, ca altfel nu-mi explic fixatia fata de bucatile de plumb care intra si fac diverse dezastre prin corpul uman.
cand am ajuns eu povestea plin de avant o istorie sangeroasa din al 2lea razboi mondial. n-am retinut decat ceva cu gloante in mana, tumora, galma, operatii la spital, succes comunist pe toata linia. ah, si de un baiat care e acum in Anglia. ma pregateam sa lesin artistic (se stie ca io-s o duamna sensibila) cand a venit cu concluzia.

CIOACA E PE MANA CU CHIUHARIU si impreuna fura. Miliarde. da, si carmen paunescu ar fi trebuit sa dea o spaga. ca tot i-a omorat pe aia 3.
In povestea de mai sus e clar ca nu e nici un glont. Recapitulez mental, incerc sa numar cati au crapat si cati nu… parca-mi da cu virgula. Da’ pana sa se lamureasca misterul, povestirile din cripta continua – un avion a cazut in Libia si avea obzeshase de pasageri. Noroc (cruce mare!) ca era jungla pe acolo si au scapat toti intregi, ca i-a mai oprit maracinisu’ ala.

Si cum povestile de razboi nu s-au terminat, aflai si ca la’ unu i-a intrat un glont. in cap. “uiteasha un cap avea! i-a intrat un glont intre creieru’ mare si ala mic. iti dai seama ce noroc domne? noroc cu domdoctor de la spitalul pantelimon, ca l-a operat. cum o fi sa simti un glont in creier?” chiar, cum o fi? am asa o viziune (“uite-asa un cap avea!”) cu fauna care misuna pe strazi, in speta senilu’ in cauza, pe un scaun electric, si multe (MULTE!) gloante. da’ ghinion de nesansa, poate mai exista un domdoctor in pantelimon si scapa. Intre timp, a macelarit 7 din avionu’ ala scapat prin maracini (inca nu stiu daca sunt doar raniti sau morti pe bune). Si povesteste o crima de la 1964, cand l-a gasit pe unu’ mort la intrarea in alexandria, chiar acolo pe dreapta.

Din nefericire, am pierdut restu’ povestii. Ca a trebuit sa intru la doctor. Cand am iesit, tot acolo pe dreapta (in Lukoil conform ideilor mele putine si fixe) ramasese, povestind cu lux de amanunte crima.
doamneeeeeeeeeeeee cum umbla astia liberi pe strada? noi cand o sa ajungem la optzecisiceva de ani tot la fel o sa fim? (da’ mai ajungem? ).

oricum, mosu’ e normal, azi s-au trezit la viata psihanalistii (ca tot imi era dor de ei) si sefu lor. care uiteasha un cap avea……