Imi petrec foarte mult timp in spatele ecranului. E si meseria mea, pe care mi-am ales-o, si inca o practic cu drag (desi ar fi trebuit sa ma las de mult, dar uite ca mai trag inca de mine desi stiu ca nu e bine), imi si place conceptul de VR. Virtual Reality.


VR-ul si internetu’ “ie o chestie domneeeee” cum ar zice matusa-mea de la tara. Dar ea nu are internet.
Tot staaaau si ma minuneeeez – domne, scapa lumea in internet, ca vaca la lucerna. Pardon de vaca. Da’ de la povesti telenovelistice onlain – iubi-sotzu-porcu- nenorocitu, la sfaturi despre “cum sa….” in 5 etape rapide, de la poze furate si primit aplauze si complimente pentru ele (da, mi-am gasit pozele cu prajiturile mele ! si autor era o neica-nimeni – chiar, ce viata seaca sa ai de iei pozele unor chestii- nici macar reusite- ale altora, si le prezinti ca pe ale tale, ba mai mult, sa astepti felicitari si sa te bucuri de e-felicitarile primite!) pana la atot-puternicii din spatele ecranului.

uneori, mi-o mai fur si eu – ca mai ajung sa cred in e-friendship. uneori e corect, alteori nu. uneori nasu’ ma inseala, alteori nu, sau omu’ asupra caruia nasu’ nu ma inselase e pocnit brusc de e-putere si ma e-loveste scurt, peste ochi.
nush daca e bine sau nu, dar dupa cate o repriza din asta imi ramane un gust amar. acum 2 zile mi-a fost bagat pumnul in gura (as zice de o maniera de neinteles, dar cine-s eu sa judec? doar un fel de fereastra care trimite uneori mesaje) pentru ca am pus o intrebare, undeva, la cineva, intr-un proiect in care am crezut. e drept ca nu mai particip activ la dezvoltarea lui de ceva timp. e foarte corect – cum la fel de corect e sa te debarasezi de ceea ce nu-ti mai trebuie. stiu si accepta asta.
si totusi, am un gust al dracului de scarbos in fundul gatului. de la un nenorocit de ecran, care m-a tras de urechi.