Vremea tiganilor
E vremea tiganilor si-a pepenilor putrezi. E vremea serilor tarzii si calde. Vremea serilor cu miros de fum si paie incinse.
“Fiare veeeechi luam fiareeeee fiare veeeeeechi”- ii auzi dimineata cum se tanguie, umbland desculti prin praf. Luati si visele. Luati si praful. Veniti, avem un cos de povesti calde sa va dam. Povestea copiilor care dorm pe sub poduri. Povestea celor care s-au pierdut pe-un drum dintr-o piatra. Podul din piatra s-a sfaramat, a venit vara si l-a luat, nu vom mai face altul, il vom da tiganilor sa-l duca in tara lor si sa faca din el margele de pus la gatul unei femei oachese, care intinde cartile de tarot.
” Dama de ghinda la drum de seara, cu dar de bani la temeiul casei si-o dama de rosu cu gelozie. Un crai de verde e bolnav, un crai de toba iti poarta drumurile cu vorbe bune.”
Un pod de piatra s-a daramat, au venit tiganii si l-au luat.
Miroase a gunoaie arse . E vremea tiganilor nomazi…