Tot din ciclul “am masina sa-mi traiasca, cine-o face ca mine, ca mine sa pateasca”, mi-am adus aminte de o intamplare cel putin tembela de acum vreo 2 ani.
Personaje:
- io, floricica inocenta, cu arsenalul din dotare (tocuri, fustite, etc)
- Nina, colega din Franta (idem, tocuri, fustita, atitudine etc)
- colegii de la tehnic
- un Audi (sau BMW? cui ii pasa? o masina cu tiple pe ea, noua adica, s i al dracului de scumpa)
Locatie: Leuven, Belgia (pentru cunoscatori: patria Stellei Artois)

Poveste:

In perioada de trista amintire in care faceam Franta/Belgia/Romania de 3 ori in patru zile, am avut de-a face cu amicii belgieni. Baieti buni, veseli, frumosi, o placere sa-i privesti. Dar, ai dracului cat cuprinde. Nu voiau sa accepte produsul nostru si pace. Singurele persoane care se puteau “bate” cu ei – eu si Nina. 2 femei in lupta cu morile de vant (si modeste, pe deasupra!!!)
La un moment dat, baietii chiar ne-au zis “noi nu avem nimic cu voi, stiti? de fapt, voi sunteti victme colaterale. Da’ n-are nimic, noua ne place ca veniti des pe la noi” (urlete furioase, scrasnet din dinti, ocheade otravite- ce suntem noi? papusele???? eeeeeee!!!!).
Intr-una din numeroasele vizite in agentie, secretara lor (o bunaciune de femeie, n-am vazut femeie cu silueta ca a ei la 40 de ani, si am batut europa in lung si-n lat) vine cu o masina noua la gara. Sa ne astepte. Venisem cu Crivatul, in Paris era circulatia blocata, aeroporturile erau inchise, autostrazile la fel. In Belgia, ninsoare, subire si rea, ca un blestem. Sa nu dai nici un caine afara, daramite doua femei!
“Ingeeee, ai masina noua!” (ochiu’ meu de soacra)
“Da, a fost livrata acum cateva zile. Uite, are manual de utilizare” (stia ea ce stia, eu si Nina, IT-iste, murim de drag la cuvinte de genul “manual de utilizare” “schema” si alte chestii marunte).
Ajungem in agentie, sefu’ de acolo ne intampina fericit (Luc, sa stii ca eu n-am avut nimic cu tine, chiar daca a trebuit sa nu fiu de acord cu ce afirmai!), pupaturile de rigoare, sedintele de rigoare. D’ale Carnavalului, mai exact. Se face seara, Luc vrea sa ne duca la gara.
Dupa meciul cu ei, inca am instinctele de killer activate.
“Luc, da-ne masina!”. Stiu, ne-ar sta FOARTE bine in masina lor aia noua, dupa meciul de azi.
“A…. dar …. nu vreti sa va duc la gara?”
“Nu. Vrem masina, o aducem inapoi. Maine”
Mai erau in agentie inca 2 colegi de-ai nostri, da’ cu alta masina.
“Mergeti cu colegii vostri?”
“Nu Luc. Masina voastra” (audiu’, bemveu’, ce dumnezeu e. Fundu’ meu arata NEMAIPOMENIT cand e plimbat in asa ceva).
Nu foarte convins, Luc cedeaza. Doua nebune specialiste-n camioane si-n ordine de transport sunt prea mult pentru el.
Ne explica de 3 ori cum sa ajungem la Leuven (“tot inainte pana la Stella Artois, faceti dreapta, dupa aia tot inainte”). Stella? Stella Artois? Unde? Imi e sete. Rau.
“Las ca vezi tu unde e Stella. Imposibil sa nu o vezi” (am mai zis ca imi e sete?)

Plecam. Aia-i frana, aia-i acceleratia, stai ca marsarieru’ nu-i ala, da’ viteza 1 care e??? Plecam. La jumatea drumului – concluzie.: Ne-am ratacit. Pe dracu ne-am ratacit, ca nu am facut decat ce a zis Luc: tot inainte pana la Stella Artois. Unde e Stella? Nu-i nici o Stella prin zona, nici macar o halba mica ceva, ori am trecut pe langa, ori nu am ajuns. Da’ avem un fata iesirea spre autostrada. Si in fata, scrie mare “Leuven”. E clar, Luc e dus, ne uraste, ne trimite pe coclauri. Unde vede el Stella cand e clar ca buna ziua sau bonjour ca la Leuven se ajunge pe autostrada. Nu sunt 10 km cum a zis el, ci 40. Il mancam maine la sedinta.
Iesim pe autostrada (“Nina, oare asta e iesirea? Da’ cui ii pasa?), mergem voiniceste ca doua duamne carora nu le pasa de masina pe care o conduc. Leuven – 41 km. Leuven, 42 km.
“Auzi …. Nina…. de ce Leuven se indeparteaza? Si Bruxelles se apropie???”
Tragem un sistem de ecuatii, o diagrama si un excel (intre timp: Leuven- 45 km, Leuven- 50 Km) si concluzian e logica: am luat-0 bine da’ prost. Adica, in directia care trebe, da’ nu in sens.