Cele doua mandre isi dau seama ca-s in pom, pomu’n aer, Audiu-Bemveu’ pe autostrada.
Colegii ne suna nervosi: “fetele, mai intarziati? ne e foame. cat mai stati?”
Raspuns: “Suntem pe autostrada, venim spre Leuven”
“Autostrada? de ce autostrada? trebuia sa o luati inainte pana la Stella Artois…” (colegu’ recita poezia de la Luc, e clar ca e o conspiratie impotriva noastra…)
“Nu e nici o Stella, cu sau fara alcool. Suntem pe autostrada Leuven-Bruxelles. Ne indreptam spre Buxelles”
“Fetele… da’ nu trebuia sa ajungeti la Leuven?”
“Ba da. O sa ajungem si la Leuven” (intr-o zi, cand nu mai ninge).
Intoarcem intr-un final. Ninge. O ninsoare subtire, urata. Nina rade “uita-te la tembelii astia, zici ca-s handicapati. N-au mai vazut zapada”. Nina e ucrainianca la origine. A mai vazut zapada. Si eu am mai vazut. Ea a vazut si KGB-ul, care i-a batut proletar la usa in noaptea nuntii. Eu nu. N-am avut inca noaptea nuntii. Si in general, n-am vazut vreun KGB-ist, poate doar fara sa stiu.
Ajungem intr-un final in Leuven – cosmarul soferilor. Numai strazi mici, cu sens unic. Sunam colegii, anuntam ca am ajuns.
“Lasati masina langa biserica” (in centru Leuvenului e o biserica superba. E si pe sticla de Stella) “si ne auzim la telefon, noi suntem intr-un bar de langa”.
Ne ducem incet incet spre biserica.
Nina e la fel de creativa ca si mine; asa ca trage o concluzie absolut logica: baietii nu aveau cum sa stea o ora sa ne astepte aiurea, e clar ca sunt la apartamentul pe care il inchiriasera. Pe langa el trebuie sa fie biserica. Sunt de acord cu ea, logica e si punctul meu forte. Numai ca nu stiu unde au ei apartamentul. Nici Nina, dar ea a fost odata in vizita la ei. Deci stie zona. Cu aproximatie. Ne invartim prin toata zona, gasim biserica (uraaaa!!!), e langa un canal (detaliu foarte important!!), ne parcam. Nina e prevazatoare- noteaza numarul casei langa care am lasat masina: nr 17.
Ne ia inca o ora sa ajungem in centru (nu au zis baietii ca ne asteapta intr-un bar in centru?) – e ciudat, ca belgienii de aici ori nu vorbesc franceza, ci flamanda, ori are fiecare propriul drum ca sa ajunga in centru, pentru 1 km am facut o ora si ne-am invartit pe strazi. E frig. Eu sunt pe tocuri, am niste cizme noi, cu tinte. Ghetelor am reusit sa le sparg tocul, tot in Leuven, cand am sarit din tren. Asa ca am cumparat niste cizme sexoase rau, doar biciul imi mai lipsea. Dar tocurile nu-s deloc comode pe piatra cubica. Si ma strang, de-mi vine sa plang.
Ajungem in centru, mancam, bem o sticla de vin si multa bere. E o bere neagra care chiar e faina.
“Fetelor, unde ati lasat de fapt masina de la agentie? Ca daca o loveste cineva, Luc moare, n-au apucat inca s-o asigure”
“Cum unde??? Langa biserica. De langa apartamentul vostru.”
Din negru, unu din colegi se face galben. Stiti cum arata un negru galben? Va zic eu, nashpa. Foarte nashpa.
Celalalt, o dulceata de baiat cu ochii albastri, se inmoaie.
“Va e bine? Cred ca nu v-a picat bine mancarea”
“Voi vorbiti serios? Cu masina???”
“Pai voi ati zis. Sa o lasam langa biserica de langa apartamentul vostru”

Negru’ se face si mai galben:
“Pe o raza de 1 km in jurul apartamentului nostru nu e nici o biserica. UNDE e masina?”
Nina (logica): “La numaru 17″
Eu (la fel de logica): “Langa biserica. Pe un canal”
Baietii deja nu mai au aer. “Sunt ZECI de biserici in Leuven. Sute de canale… si voi v-ati gasit sa o lasati asa, aiurea????”
“Nu e aiurea” (deja suntem foarte jignite). “E la numarul 17″
“Pe ce strada???? Pe ce stradaaaaaaaaaaaaaaaa????”

Nu stim, si nimeni n-are o harta sa ne uitam pe ea. Incercam sa improvizam una, baietii deseneaza absenti pestisori in canalele noastre. “Am facut stanga si dupa aia dreapta si iar stanga si am mers tot inainte…”
“Si v-ati invartit in cerc….”

Plecam sa cautam masina. Ninge. Bate vantul. E aproape 1 noaptea, si dupa atata vin cu bere, Nina nu-si mai aminteste traseul, eu sunt antitalent la orientare, baietii au dat-o in ras isteric. Deja nu-mi mai simt picioarele, si vantu-mi ridica fusta, spre amuzamentul colegilor “Functionezi cu energie eoliana??”. Interbam orice trecator “Stiti cumva unde e o biserica? Una care e langa un canal??”. Lumea se uita la noi. Turistii astia americani domne…

Strang din dinti si merg. Trecem pe langa un club de noapte. “Night Bite”. Nimic spectaculos, doar ca-n franceza, Bite inseamna… p**la.
“Bah, uite-o p**la pe pereti” . Nu e pe pereti, e pe geam, baietii bombane (“Dupa ce au pierdut audiu’, mai cautam si p**le la 2 noaptea). Nu e chiar 2 e chiar 3, nu cautam ce au zis ei, cautam o masina si e al dracului de frig. Si e un canal in zona. In spatele clubului erect, e o biserica. Biserica noastra. Cu masina parcata langa ea.

Colegii se opresc fermecati, pe mine ma umfla rasu. E ceva, o masina in spatele… bite-ului.
Colegii ne duc la hotel, nu de alta, da’ e deja 4 si la 9 avem sedinta. Si-un Audi de returnat.
Luc ne priveste usor contrariat, nu-i vine sa creada – masina e intreaga, noi suntem un pic obosite (sau i se pare lui? e doar oboseala adunata in luni de zile de munca), sedinta e aproape inceputa.

“Si? Ati avut probleme cu masina?”
Ma uit dispretuitoare la Luc. Nu, nu am uitat ca ne-a trimis in codrii de arama. In loc sa ne trimita pe drumul care trebuie.
“Ce voiai sa-i facem, Luc? S-o pierdem??????”
Liniste. Cum sa pierzi o masina? doar nu e un ac… Nu e asa ca am dreptate???

Ah, am scris? La Leuven se fabrica Stella Artois. Uzina e chiar langa agentia noastra, se vede de departe. Scrie “Stella Artois” pe ea. Trebuie sa fii blonda sau chioara ca sa n-o vezi…..