De aproape 4 ani (3 ani si jumatate mai exact), sunt de cealalta parte a biroului de recrutare. Adica, eu pun anunturi, eu primesc CV-uri, scrisori de motivatie, eu vad candidatii. E drept, acum mi-am implicat si colegii in aceasta nobila activitate, ca sa impartim frateste tot ceea ce se intampla neobisnuit in firma.
Nu inteleg (nici eu, nici altii …) de ce naiba te apuci sa dai clic pe “Aplica pentru acest job” inainte de a vedea cu ce se mananca, daca ti se potriveste, daca indeplinesti conditiile de acolo etc.
Lasand la o parte inflatia de fluturisti si avonisti (tema de gandire: de ce iti treci in CV ca experienta relevanta “Distribuitor Avon” cand postul pentru care ai aplicat este de suport tehnic), de studenti – nu am nimic cu ei, dar daca trec in descrierea jobului “am nevoie de oameni cu studiile terminate pt ca e program fix” inseamna ca chiar nu pot angaja studenti, de agramati si de oameni care nu au nimic de-a face cu speficul postului, de-a lungul timpului au continuat sa ma minuneze si sa ma marcheze cateva exemple de-a dreptul geniale de “Asa nu”.
Cea mai tare scrisoare de motivatie incepe cu “Cat de ACRI puteti fi!” si continua moralizator pe inca vreo 10 randuri explicandu-ne cum trebuie sa prezentam un job ca sa atragem candidatu’ sa aplice (de parca el nu ar fi aplicat deja, dar conteaza asta?), ca doar e interesul nostru ca el sa munceasca la noi (nu zau??). Altu’ era de-a dreptul revoltat- de ce cerem noi candidati cu facultate? ce, noi nu stim cum e universitatile in ziua de azi?
CV-uri aiuristice…. zeci. sute. mii. Pentru administrare de server mi s-a trimis inclusiv cv-ul cuiva care avea ca experienta administrarea unei crese (da, cresa nr nushtiucat din sectorul 3) – vorba aia, intre un Oracle si o cresa nu e mare diferenta, tot administrare se face.
Nutritionisti din Congo, dezamorsori de bombe cu experienta in Irak, nush-ce- din Senegal, indieni care doreau sa lucreze in “Turda, Bucuresti, Zimnicea” se vad deja “Support Technique” in limba franceza, chiar daca unii au auzit franceza doar la TV sau au vazut un calculator in desene animate.
Povestea limbilor straine e iar spinoasa – desi posturile au clar specificatii de “franceza obligatoriu”, si multi au in CV “franceza perfect” aflu ca “am facut pana intr-a 8a dar vorbesc engleza” (90%) sau “da’ stiti, n-am mai vorbit de foarte mult timp” si abia reusesc sa spuna cum ii cheama (in CV: “Franceza Fluent”); restul de 8% nu vorbesc deloc si mai raman aia 2% in care trebuie sa imi gasesc si un candidat care stie sa faca diferenta intre un monitor si o tastatura.

As avea multe de povestit – de la dementul de acum un an de aproape m-a luat la alergat prin sediu (mare greseala sa raman singura la interviu cu cineva!) pana la ultimul defect (nu mai vechi de o saptamana) cu care mi-am scris tone de corespondenta (el cerand insistent sa vorbeasca cu sefii mei, care-0r fi aia ca vreau si eu sa-i cunosc si exprimand cu lejeritate pareri despre site-ul de recrutare, despre colegii mei de munca, ba chiar si despre “superiorii mei ierarhici” – in viziunea lui probabil eu fiind gagicutza nestiutoare de la RH) dar ma opresc si ma minunez. Incontinuu. De ce naiba dai clic la orice job- o fi, n-o fi bun? Timpul meu e la fel de pretios ca al tau. Daca tu nu te obosesti sa citesti un anunt si sa iti completezi un CV, de ce trebuie sa ma obosesc sa triez eu tone de maculatura? Se dau premii cumva pentru 200 de “Aplica acum” pe zi?