Caldura mare… miroase a neuroni incinsi si-a cabluri arse.
Satelitii au innebunit – adica, afiseaza aproape ce trebuie spre marea mea incantare dar si nedumerire- nu e normal!
Un coleg a sters din greseala o agentie (n-ar fi rau, daca ma prindea pe mine in draci in ziua aia si eram in locul lui le radeam pe toate de pe server), si userii, si mailurile si tot.

Aia’ rasii au inceput sa chiraie in grup ca niste cotofene care au gasit un ciob de oglinda si si-au vazut figurile in el. Cica aveau nevoie de ce era pe serveru ala. Mare chestie, eu pot sa tip mai tare ca ei si am si raspunsurile gata pregatite in caz ca astia urla mai rau, pot scrie mailuri -tip “In acest moment serviciul informatic se ocupa de tratarea cererilor dumneavoastra in ordinea sosirii lor” in timp ce imi fac manichiura.
Nu mi-o fac la birou, ca nu e igienic si nici frumos (io-s o duamna, in caz ca nu s-a observat pana acum, si tin la bunele mainere), dar e un exemplu graitor. In general sunt pasnica, scriu cod sau fac diverse operatiuni de analiza (datu’ cu parerea e sport national nu?) atunci cand nu dau mailuri sau marai urat spre utilizatori.

In fine, revenind la oile (pardon, userii) nostri, dupa un schimb de mailuri intre 3 servicii informatice si fiecare se jura “da nu sunt eu de vina, ala a inteles prost, da’ de fapt nu ati inteles voi ce am vrut noi sa zicem cand am avut intentia sa spunem ceva”, concluzia mea (logica!) e ca e de vina o tanti mare-schema- prin-sediu care a scris “delete” langa niste nume de agentii intr-un amarat de excel. Na, ea e obisnuita ca la ea acasa in Rusia, faci curatenie de Paste cu Kalashnikovu si de Craciun dai cu bombe dupa ce umpli peretii de sanje. Suntem in lumea civilizata, d’aia nu a putut sa foloseasca metodele strabune, a scris si ea un “delete” micut si asta e, si-a inchipuit ca s-a dus cu drujba dupa aia.

Restul e istorie, au cautat baietii o copie, userii s-au regasit cu mailurile si cu contactele, serverul a tresaltat de fericire, numa’ o amarata a ramas pe dinafara. Fara emailuri, fara nimic. “N-am maaaamaaa n-am taataaa sunt singura pe lummeeeee” – a tot cantat saracuta de ea pana i s-a facut cuiva mila si a reintegrat-o in Marea Familie. Nu m-a intrebat nimeni de concluzia mea mareata despre autorul moral al povestii (foarte convenabila dealtfel aceasta concluzie) asa ca m-am intristat.
Nici o zi nu e distractiva fara macar 2-3 incidente, asta cu userii pierduti a fost foarte interesant, da’ parca mai lipsea ceva. Cineva acolo sus (sau pe-un cablu?) imi citeste gandurile.
Si ne trezim cu “Ajutor. Eu iar sunt o problema. Nu mai pot face nimic cu fisierul. Se intampla chestii bizare” – faina descrierea si extrem de tehnica. Cica e vorba de un excel, da’ ce face excelul respectiv (“chestii bizare”- as putea sa citesc specificatiile, nu?), unde e problema (“eu sunt o problema”- la fel, omu’ s-a explicat foarte clar) si de ce se intampla inca nu stim.

Dupa un consiliu de echipa, ne dam seama ca de fapt omu’ a tras pe nas fum de cablu de retea si nu el e o problema ci are o problema, si chestiile bizare sunt de fapt chestii normale care se petrec in excel (cine naiba stie tot ce face excelu?). Case closed.
In alt incident, o tipa plange de se scutura camasa de pe ea. Nu mai merg telefoanele fixe, nu putem noi s-o sunam pe fix sa rezolvam problema? (Da’ chiar, de ce suntem nenorociti si n-o sunam? asta in vreo 4-5 mailuri ); alta (nebuna’ de urla ca are cei mai infractori subalterni din firma, daca nu de pe toata planeta) bate cu pumnul in masa ca vrea muzica la robotul de telefon. Si am face bine sa ne miscam fundurile alea din Romania (sac, io n-o cunosc, da sunt convinsa ca-l am mai frumos ca al ei si d’aia se da cu el de pamant cu furie ori de cate ori trebuie sa interactioneze cu noi!) sa rezolvam problema, dracu’ a mai vazut agentie fara muzica pe robotul de la telefon??
E cald. M-as duce sa beau o bere….