In reteaua noastra de la munca e ascuns un pitic mic si rau.
Piticu’ respectiv, cand nu citeste mailurile care trec si nu isi baga nasul prin calculatoarele noastre, se plicitseste. Rau de tot. Asa ca noaptea, pe la 2-3 (de preferat la ora 3 cand e somnul mai greu), taie cabluri si opreste echipamente de retea. N-ar avea nimeni nimic cu el (adica, eu cu siguranta nu!) daca nu ar fi o mica problema- telefonul meu e dat la France Telecom, si cum taie piticu’ netu, aia ma suna pe mine.


Prima data a fost… ca in filmele de fictiune proasta. Telefonul suna, unu’ cu un accent nedefinit intreaba: madam Roman? da, eu sunt, in persoana. Pe fundal se auzeau caraituri, pocnete, fosnituri, cineva care canta o versiune moderna de la ‘”un elefant se legana” (in varianta frantuzeasca, dupa 3 cani de cafea si ce-or mai fi tras pe nas baietii) si altu care il injura: “taci ma, n-auzi? taci! m-ai omorat, taci!” asta in timp ce doi elefanti se leganau…. iar eu incercam sa inteleg 1) cine sunt? (madam Roman, mi-am amintit, ca m-a intrebat ala cand m-a sunat, telefonul sigur e al meu deci eu sunt aia) 2) ce vor astia de la mine? 3) de ce nu dorm? 4) la cati elefanti care se leagana a ajuns ala? … da, a picat o agentie. Da, stiu, nu puteti investiga. Las’ ca anunt eu acum. Nuuuuu nu m-ati trezit – e doar 3 dimineata, in plus trebuie sa vorbesc in franceza…

A doua si a 3a… au fost cum au fost. Eu m-am obisnuit cu piticu’, el cu mine, nu a taiat decat agentii mici cu 2-3 oameni. Pana la urma, baiat de treaba. De fapt, isi pregatea LOVITURA.
Dupa o noapte petrecuta in aeroport si ducand lumea la hoteluri, la 1 am ajuns acasa. La 2, am reusit sa ma culc. La 3 fara un sfert…, da. Piticu’. Agentia de la Budapesta.
“Aloooooooooo madam Roman????”
“Da. Eu sunt”
“Buna dimineataaaaaaaaaaa!” (spus cu exuberanta varului de gradul 5 de la tara venit in vizita la neamuri la Capitala. Pe bune, ce energizante le-or da la baietii aia? Sunt mai vioi decat aia din Gara de Nord cu “trei la zece miiii trei la zece miiiiii”) “Aveti o agentie picata”
Deja neuronu’ proaspat trezit din somn mormaia la adresa Piticului. Azi? Tocmai AZI? De ce azi? de ce in general el? el isi baga sinapsele in el de Francetelecom si de internet…
“Da, va ascult”
“Vai, da cred ca v-am trezit. Unde sunteti? Dupa numar, in Romania! Wow!”
“Da, in Romania”
“Mamaaaaaaaaaaa ce departe am sunat! Sigur nu v-am trezit?”
“Nuuuu . Noi in Romania nu dormim. Noi doar muncim. Nici nu mancam, nici nu bem….”
“Mamaaaa ce misto! Pe bune?????Aaaa da am uitat sa va zic. Aveti o agentie picata”
“Daaaaa. Banuiam eu ” – de aia m-ati trezit, nu? doar nu de arta conversatiei.
“Da chiar asa e in Romania? ”
“Agentiaaaaaa!” (Cristosi, Dumnezei, Pasti, mame…. agentia!!!!)
“A daaaaaaa. Budapesta. Siti, avem si numarul sefului de acolo. Dar nu raspunde la telefon, asa ca v-am sunat pe dvs”

“OOOOOOOOO! Dar va rooooog, insistati, SIGUR o sa auda telefonul! Nici ei, la Budapesta, nu dorm, au acelasi stil de viata ca si noi”.

Nu stiu daca au reusit sa-l trezeasca pe David, nu stiu daca au avut o conversatie la fel de spumoasa – cert e ca au reusit sa linisteasca piticu’. Pana in weekendul asta, cand dragul de el a mai taiat o data netu’ undeva prin Spania, unde nici nu cred ca mai e agentia noastra. Macar acuma a facut o fapta buna, ca m-a trezit cand visam tot felu’ de taratoare, broaste si soparle de ar fi intors pe dos si stomacul celui mai sanatos om de pe planeta…