Dialogul nebunilor (joi…)
Telefonul suna disperat: “ai inspectie de la fortele de munca”. Cum stim cu totii ca de taxe si de moarte nu se poate scapa, decid ca prefer o sinucidere controlata a neuronilor.
Asadar, sun pe madam inspector care se plimba prin sediul social (pentru cine nu stie, e o casa in renovare).
“Buna ziua, ati venit la control la noi”
“Da, buna ziua! Daaaa aveti un angajat”
“Am mai multi”
“E vorba de doamna de Ri**** “(nume pronuntat cu greu intr-o pasareasca aproximativa, cu vagi urme de franceza).
“Asa, ce e cu ea?”
“Am venit sa vedem unde lucreaza si nu e aici”
“Pai, normal ca nu e, noi lucram in alta parte nu acolo”
“Hm. Vrem sa verificam contractul de munca”
“Pai, contractul de munca l-am inregistrat la dvs”
“Stim. L-am vazut.”
“Deci? altul nu exista”
“Vrem sa-l mai vedem odata”
“Dar l-ati vazut”
“Da, l-am vazut. Ieri. ”
[potop de injuraturi, nu inteleg statu' roman de ce trebe hartogarie... da vorba aia, tarisoara noastra draga, scumpa, se umfla pipota in noi de mandrie...]
“Altceva mai vreti?”
“Pai. statele de salarii”
“Le aveti”
“Stim”
“V-ati uitat ieri pe ele nu?”
“Da, ieri.”
“Atunci?”
“Mai veniti cu ele odata. Cu copii xerox a ce v-am inregistrat noi” (de ceeeeeee? de ce? )
“Aveti originalele”
“Da, dar vrem sa vedem copiile” (stim, la Bucuresti xeroxurile si scannerele functioneaza altfel, nu e nevoie sa ne spuneti. Nu stii ce si cum scaneaza…)
In fine. Probabil, in vietile trecute am fost un criminal in serie. NIMENI nu merita sa se trezeasca la 6 dimineata, lunea, dupa schimbarea orei. Doar daca are ceva pacate de ispasit. Grele.
Dimineata, drumul spre Alexandria pare coborat din Eliade. Nu iti dai seama cum curge. Esti intr-o alta dimensiune. Din cand in cand, ai scurte clipiri de constienta cand te incadrezi intre un camion ce transporta butelii si unu’ de alimenteaza benzinariile. In rest… o aluncare continua, si gandul la patul cald care te asteapta acasa.
Dupa 2 ore lumina, am ajuns la destinatie. Inca 30 de minute de cautari prin tot sediul (ce bine ca am fusta! m-a luat un nene de mana si m-a dus direct la ea, ca neuronu’ meu era deja in vrie)
O madama siderata se uita la mine.
“Da?”
“La control”
“Aaaa daaaaa. Sunteti aia cu cetateni straini”
“Nu cetateni. Una. Singura. ”
“Daaaa da sa stiti ca ne-am mirat” (si noi. rau de tot. )
“Daaaa? Inseamna ca aveti muuulte firme cu straini ”
“Daaa. Vreo 3 in tot judetul” (da. multe)
“Intr-adevar aveti ceva de lucru, cu toti strainii astia pe care-i aveti de controlat”
“Daaa. Ati adus actele?”
“Da”
“Haideti sa semnam procesul verbal”.

Asta a fost tot.
Recunosc, sunt blonda cateodata. Da’ …imi da cu virgula. Puteam trimite pe oricine, cu dosarul ala, cu niste hartii oarecare. De ce a trebuit sa ispasesc pacate stramosesti de la 6 dimineata? de ce trebuie sa fac 4 ore pentru 5 minute de conversatie? Oare mai e adevarata zicala cu moartea si cu taxele? sau e la ei, acolo, in tara unde curge lapte si miere si ploua cu bere de 3 ori pe zi? La noi, sigur nu e. Alunec usor printre camioane, carute, dacii obosite si alte masini, prin tunelul spatio temporal. Ma intorc la satelitii mei, macar cu astia vorbesc aceeasi limba…